“Iarna nu-i ca vara!”. Corect. E ca iarna lui ‘89

•decembrie 2, 2009 • Scrieti un comentariu

E terminat. Cu o mână e pe telefon ca să-şi cheme elicopterul şi cu un picior e în Ghencea militar. Ăsta e Zeus?

•decembrie 2, 2009 • Scrieti un comentariu

În 1990 eram făcut legionar. Acum sunt făcut comunist. Urmează să fiu şi duşman al statului aşa cum au fost bunicii mei

•decembrie 2, 2009 • Scrieti un comentariu

Băi portocaliilor, atenţie la mine! Sunteţi mai răi şi mai ticăloşi decât Iliescu şi FSN-ul din 1990(în lucru)

•decembrie 2, 2009 • Scrieti un comentariu

1. Cât timp aţi guvernat alături de PSD n-aţi scos nici un cuvânt depsre Iliescu, mineriade sau comunism. Şi îmi amintesc că aţi fost colegi cu Iliescu în FSN.

2. Toţi aţi votat cu Iliescu cel puţin o dată.

3. Când minerii veneau la Bucureşti primul consumator al ţării lucra în Ministerul Transporturilor.

4. Tristul vostru şef a fost de 3 ori la Grivco. Cu căciula în mână. :)

5. În 1990 aţi urlat că nu vă vindeţi ţara. Acum le-aţi dat-o gratis ruşilor.

6. În 1989 tot şeful vostru făcea parte din Guvernul Dăscălescu, fiind şef al Agenţiei NAVROM din Anvers.

7. În 2004 pentru voi Gabriel Oprea era “şeful Mafiei personale a lui Adrian Năstase”. Acum l-aţi recuperat iar primul bătăuş al ţăriil l-a avansat în grad.

8. Aţi distrus PNŢ-CD-ul. Aţi încercat acelaşi lucru şi cu PNL-ul dar nu v-a reuşit. V-a rămas în gât.

9. În 1990 i-aţi aplaudat pe mineri si pe muncitorii de la IMGB.

10. Tot voi aţi strigat “moarte intelectualilor!”.

11. Spuneţi că Hayssam e un apropiat de-al lui Iliescu dar tot voi l-aţi scos din puşcărie şi din ţară.

12. Până în 2003(anul în care şi PSD-ul a devenit membru al Internaţionalei Socialiste) vă băteaţi cu pumnul în piept că sunteţi singurul partid din România membru în aceeaşi Internaţională. Peste noapte(în 2006) s-a trezit partid de dreapta.

Când doi îţi spun că eşti beat, te duci şi te culci. Lasă-ne!

•decembrie 1, 2009 • Scrieti un comentariu

La mulţi ani, România! România mea. Una fără ticăloşi, fără slugi, fără nesimţiţi

•decembrie 1, 2009 • 2 Comentarii

De la glonţul magic la pixul magic

•noiembrie 27, 2009 • 6 Comentarii

De ieri, toţi oamenii preşedintelui se chinuie să ne convingă că filmul în care consumatorul de la Cireşica loveşte un copil e un fals ordinar. “Trucaj” strigă toţi. Toţi ca toţi, dar numai unul e specialist. Specialistul în imagine cinematografică şi de televiziune este Livache. Nu vă miraţi, alt Livache. Livache din presă. Liviu Avram. Livache ăsta, înarmat cu un pix în mînă şi cu un monitor în faţă, încearcă să ne convingă de făcătură. Împunge sticla monitorului cu pixul, ne vorbeşte despre fotograme, despre photoshop, despre mîna bătăuşului şi despre capul copilului(nu de Brâncuşi). E iritat şi sigur pe el, doar e regele jurnalismului de investigaţie. De ce nu l-am crede? Simplu. Pentru că se vede că nu are treabă cu domeniul. Din limbaj, pare să se fi consultat cu cineva care filmează la nunţi pentru că altfel ar şti că fotograme avem atunci cînd vorbim de peliculă. Dacă e vorba de o imagine de televiziune, sînt cadre şi semicadre. Cadrele şi semicadrele sînt legate de frecvenţa curentului electric. În televiziunea din America, de exemplu, o secundă de imagine cuprinde 30 de cadre. Specialistul ne spune şi că “un flash de aparat foto durează o fotogramă”. Să mori tu? Ştii ce timp de expunere folosea fotograful şi cum era sincronizat flash-ul? Dacă s-au însumat două sau mai multe flashuri? Poate decela cu ochiul lui de specialist flash-urile care măturau scena? Trist. Foarte trist. Mai departe e şi mai trist. Omul ne mai spune că lipsesc cadre. Ne vorbeşte despre chelia bătăuşului. Deja m-am plictisit. La final ne vorbeşte despre photoshop. A auzit el că photoshop e o mare chestie şi crede că-i bun la toate. Aşa că specialistul o comite cu bunăştiinţă. Dezinformează şi pupă în cur.  Ne prosteşte în faţă. Vrea să ne demonstreze cu un monitor în faţă şi un pix în mînă că filmul e un trucaj grosolan. Să spunem că Patriciu ar fi scos pe piaţă un material trucat. La banii lui, ar fi putut face un film cu care ar fi cîştigat în orice festival la secţiunea efecte speciale. Pe final de campanie, portocaliilor le-ar sta bine îmbrăcaţi cu tricouri pe care să scrie “nu vrem kent, nu vrem valută, vrem ca traian să ne bată”.

PS  Glonţul magic l-a ucis pe Kennedy, dacă e să ne luăm după raportul comisiei care s-a ocupat de asasinat. În cazul nostru, pixul magic a rezolvat un caz golănesc . Pixul a trecut prin chelia bătăuşului, de unde a ieşit şi a lovit capul femeii. De acolo a lovit în continuare capul băiatului. Din capul băiatului pixul a ricoşat în încheietura mîinii bătăuşului. Şi povestea continuă.

Azi jucăm ruseşte

•noiembrie 26, 2009 • Scrieti un comentariu

Hai la Revoluţie!

•noiembrie 21, 2009 • Scrieti un comentariu

Revoluționari ai bunului-simț din toată România, arătați-vă!

Pentru că, indiferent de opțiunile voastre politice, de stânga sau de dreapta, sunteți oameni de bun-simț,

pentru că aveți tot dreptul să decideți voi, și nu nesimțiții,

pentru că 1142 de oameni au murit acum 20 de ani ca să decideți voi, și nu nesimțiții,

pentru că mii de oameni s-au ales cu oasele frânte de bâtele și furtunele minerilor ca să decideți voi, și nu nesimțitii,

pentru că sunteți mai inteligenți, mai puternici și mai mulți decât nesimțiții,

pentru că munciți din greu, plătiți taxe și impozite de care își bat joc sau le fură nesimțiții,

pentru că și copiii voștri merită o șansă, nu doar copiii nesimțiților,

pentru că nesimțiții vor să vă mintă și să vă manipuleze că aveți de ales între două rele,

pentru că puteți alege, în sfârșit, un bine,

pentru că puteți alege acum un om ca voi. Un om de bun-simț, care a fost și dascăl, și rocker. Un om de bun-simț, care a fost și deputat, și ministru, dar care stă în continuare într-un apartament de bloc. Un om care a fost lovit de tragediile vieții, dar a rămas om.

Pentru că omul ăsta e sincer,

pentru că omul ăsta vrea o Românie așa cum o vreți și voi,

pentru că a venit vremea să câștigăm noi și să piardă nesimțiții,

pentru toate acestea, duminică, 22 noiembrie,

ARĂTAȚI-VĂ!

HAIDEȚI LA REVOLUȚIA BUNULUI-SIMȚ!

VOTAȚI ANTONESCU PREȘEDINTE!

Scrisoare către cel bun, cel drept, cel harnic, cel viteaz

•noiembrie 18, 2009 • Scrieti un comentariu

Dragă Traiane,

Sunt eu, fostul tău alegător. În 2004, te-am votat cu speranţa că voi trăi mai bine, într-o ţară normală şi liniştită. Te-am votat cu speranţa că vei stârpi corupţia, că nu ne vor mai conduce baronii şi clientela abonată la banul public, ci oameni competenţi şi integri. Te-am votat cu speranţa că vei fi un preşedinte care-şi respectă cuvântul dat. Am sperat că vei fi un preşedinte pentru mine, nu pentru tine.

Din păcate, m-ai dezamăgit. Ai fost un preşedinte numai pentru tine, pentru partidul tău şi pentru clanul tău. Ai provocat scandal după scandal, încercând să-mi distragi atenţia de la ceea ce vreau eu, ca să mă gândesc numai la ceea ce vrei tu. Ai promis ceva şi ţi-ai luat cuvântul înapoi de zeci de ori, încercând să mă prosteşti în faţă. Ai pus în funcţii şi în demnităţi publice oamenii tăi, care s-au dovedit a fi nişte incompetenţi cu o singură calitate: slugărnicia faţă de tine! Poate că tu ştii mai bine ce calităţi personale o avea doamna Udrea, dar eu am văzut doar nesimţire, incultură şi clientelism politic. La fel, şi la prietena dumneai şi a ta, doamna Ridzi…

Apropo, fiica mea, care acum cinci ani era în clasa a IV-a, se apropie acum de vârsta majoratului. Ce zici, crezi că are vreo şansă să ajungă europarlamentar, ca EBA aia mică, a ta?!

Da, într-adevăr, patru ani am trăit mai bine. Am simţit că muncesc pentru mine, că am un salariu mai bun şi un venit mai mare. Chiar şi maică-mi i-a crescut pensia de trei ori, faţă de cât avea pe vremea lui Năstase. Dar ăsta nu e meritul tău! Tu chiar n-ai făcut nimic. Ba nu, de fapt ai făcut. Ai purtat un război politic permanent, bazat pe minciună, manipulare şi dorinţă de distrugere. În utimul an, trăiesc muuult mai rău. Firma la care lucrez e sufocată cu taxe şi impozite, o jumătate din oameni au fost deja daţi afară. Mie, deocamdată, mi-au redus salariul şi mă aştept ca, oricând, să devin şomer. Iar tu mă pui să-ţi plătesc din buzunar (eventual şi pe fie-mea, când s-o angaja) împrumutul la FMI, bani pe care nu ştie nimeni cum îi cheltuiţi tu şi ai tăi… Apropo, mi-amintesc cum ziceai acum un an, când te pupai cu Geoană: „Guvernul PD-L-PSD este guvernul la care am visat”. Şi, de-atunci, o ducem tot într-o criză! O criză economică, politică şi morală.

Dragă Traiane,

În schimbul votului meu, ţi-am cerut să fii un adevărat Şef de Stat, iar tu te-ai comportat ca un şef de trib, obsedat de putere. Eşti un om meschin şi rău, căruia nu-i pasă decât de sine însuşi şi care ar face orice ca să rămână în fruntea bucatelor. În cinci ani de mandat, ai avut o singură realizare: nesimţirea la putere în România!

Eu, unul, m-am săturat şi n-am de gând să stau cu mâinile-n sân. Ştiu că ai vrea să mă ţii acasă în ziua alegerilor. Ştiu că, în ziua aia, ai vrea să iasă din casă doar băieţii tăi (eventual şi ai lui Geoană), aduşi la urne cu autobuzul sau cu hârtia de o sută. Ştiu că ai vrea să intri în turul II cu prietenul tău, Geoană, un om slab şi şantajabil, care a jucat mereu după cum i-ai cântat tu. Ştiu că vrei să furi alegerile, profitând de indiferenţa mea şi a celor ca mine. Dar te asigur că pariezi greşit de data asta!

Te asigur că, duminică, 22 noiembrie, voi ieşi din casă. Şi îi voi lua şi pe ai mei!

Voi vota un Preşedinte care ne uneşte, nu ne dezbină.

Voi vota un Preşedinte competent, integru şi neşantajabil.

Voi vota un Preşedinte care-şi respectă cuvântul dat.

Voi merge la urne şi voi vota un om de bun-simţ, pentru ca, împreună să scoatem România din criză.

Voi vota ANTONESCU PREŞEDINTE!

Semnat

Un cetăţean de bun-simţ al României

P.S.: De ANTONESCU ţi-e cel mai frică în turul II, nu, Traiane?! (nu aştept răspuns scris, poţi să-mi dai replica la televizor, că oricum apari fără contracandidat, de frică să nu te ia ANTONESCU la întrebări…).